RetuRO: Producătorii din România de băuturi îşi pot înregistra produsele în Registrul de Ambalaje. Din 30 noiembrie, românii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată

RetuRO, administratorul Sistemului naţional de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă deschiderea Registrului de Ambalaje pentru înregistrarea tuturor produselor ce vor fi parte din sistem, potrivit agerpres.ro.

 

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, toţi producătorii din România de băuturi (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litru şi 3 litri, inclusiv, îşi pot înregistra produsele lor SGR în platforma RetuRO. Înregistrarea este gratuită până la data de 1 ianuarie 2024. Ulterior acestei date se va percepe taxa stabilită conform contractului de prestări servicii între RetuRO şi producători.

 

Pentru a începe procesul de înregistrare, producătorii trebuie să acceseze site-ul RetuRO şi să se logheze în contul lor personal. Apoi, în categoria Profilul Meu va fi disponibil un ghid, care arată care sunt paşii de parcurs în platformă pentru înregistrarea cu succes a produselor SGR.

 

  • RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit. Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

 

  • SGR va fi implementat începând din 30 noiembrie 2023, iar din acel moment românii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, iar în schimb consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.
Distribuie articol

Citește și ...