România a plecat spre EURO. Dâmboviţeanul Valentin Mihăilă face parte din lotul convocat de Edi Iordănescu

 

România a plecat ieri spre Germania, unde se va disputa Campionatul European de fotbal, în perioada 14 iunie-14 iulie. Din lotul deplasat de Edi Iordănescu face parte şi Valentin Mihăilă, dâmboviţeanul nostru din Finta.

Lotul convocat cuprinde 26 de fotbalişti, la EURO urmând să participe şi Olimpiu Moruțan. Chiar dacă este accidentat, jucătorul Parmei îi va susţine pe tricolori din tribună. Delegaţia României va sta pe toată perioada Campionatului European în Bavaria, la Wurzburg.

Mihăilă a fost om de bază în campania pentru EURO, având şanse importante să fie titular în naţionala României. Acesta a bifat deja 21 de prezenţe sub tricolor, marcând patru goluri. Lotul convocat de Edi Iordanescu este următorul:

Horațiu Moldovan, Florin Niță, Ștefan Târnovanu – portari, Andrei Rațiu, Vasile Mogoș, Radu Drăgușin, Bogdan Racovițan, Adrian Rus, Ionuț Nedelcearu, Andrei Burcă, Nicușor Bancu – fundași, Deian Sorescu, Ianis Hagi, Dennis Man, Marius Marin, Adrian Șut, Răzvan Marin, Nicolae Stanciu, Darius Olaru, Alexandru Cicâldău, Valentin Mihăilă, Florinel Coman – mijlocași, Denis Drăguș, George Pușcaș, Denis Alibec și Daniel Bîrligea – atacanți.

Distribuie articol

Citește și ...