Ministerul de Interne anunță că a cumpărat 12 elicoptere Black Hawk pentru misiuni de intervenție și salvare realizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Valoarea contractului pentru elicopterele fabricate în Polonia este de aproape 270 de milioane de euro.
Acestea pot desfăşura mai multe categorii de misiuni: căutare salvare, inclusiv maritimă; transport multiple victime în stare critică, fiecare elicopter având o capacitate de patru tărgi; misiuni de transport personal şi materiale, inclusiv cargo; stingerea incendiilor de pădure.
Elicopterele vor fi livrate la sfârşitul anului 2023, iar instruirea piloţilor şi a personalului tehnic va începe în cel mai scurt timp. Acest proiect s-a materializat în urma unei competiţii deschise, în condiţii de totală transparenţă.
Demersurile pentru modernizare nu se vor încheia aici, iar structurile de situații de urgență, și nu numai, vor beneficia și de alte dotări prin intermediul programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile – anunță reprezentanții MAI.