Naţionala României a obţinut trei puncte importante în tentativa de calificare la EURO 2024. Formaţia antrenată de Edi Iordanescu a învins aseară pe Kosovo, 2-0, ocupând locul doi în clasamentul din Grupa 1, cu 12 puncte acumulate. Victoria României s-a conturat destul de greu, golurile victoriei fiind marcate după pauză, Nicolae Stanciu (83) şi dâmboviţeanul Valentin Mihăilă (90+3) fiind marcatorii tricolorilor.
Intrat în mitanul secund, Valentin Mihăilă a avut o evoluţie foarte bună, marcând golul al doilea al tricolorilor, în minutul 90+3. Jucătorul Parmei a ajuns la al patrulea gol marcat pentru naţională după reuşita de aseară.
„Am trăit de pe bancă marea parte a jocului, am trăit cu intensitate. Nu ne-am pierdut ritmul după acele incidente, am ieșit pe teren foarte motivați și am pus mâna cele trei puncte de care aveam foarte mare nevoie. De fiecare dată când intru, încerc să-mi fac meseria și să-mi fac treaba . Sunt conștient că n-am intrat bine cu Israel, dar acum am făcut-o, am reușit să înscriu. Cred că aceste puncte vor conta. Depindem doar de noi să ne calificăm la EURO, nu trebuie să ne uităm la celelalte echipe. Aveam nevoie de aceste goluri, mai ales că la echipa de club nu am înscris foarte mult. Am fost accidentat, mi-a fost puțin mai dificil să reintru, dar cred că, încet, încet, voi deveni titular și la Parma, iar de fiecare dată când vin la națională încerc să-mi fac treaba. Nu vreau să dau procente privind calificarea, depinde doar de noi să reușim acest lucru”, a declarat Mihăilă.