S-a decis data alegerilor. PNL: „Primul tur al alegerilor prezidenţiale în 24 noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie. Alegeri parlamentare organizate de Ziua României „

După îndelungi negocieri, coaliția de guvernare a ajuns la un consens în privința alegerilor prezidențiale. Potrivit declarațiilor făcute de președinte PNL Nicolae Ciucă, primul tur al alegerilor prezidențiale se va desfășura în data de 24 noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie. Alegerile parlamentare vor fi organizate pe 1 decembrie. Calendarul care va fi adoptat astăzi prin HG.

În urma discuțiilor cu partidele politice și solicitărilor de organizare a alegerilor la termen, s-a ajuns la numitorul comun: primul tur al alegerilor prezidenţiale în noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie, a transmis PNL. preşedintele PNL Nicolae Ciucă a confirmat că acesta este calendarul care va fi adoptat joi prin HG. Fiecare dintre cele două partide (PNL și PSD) va avea candidat propriu pentru Cotroceni.

 

NICOLAE CIUCĂ:

„În urma discuţiilor pe care premierul le-a avut cu celelalte partide politice a rezultat cât se poate de clar că toate celelalte partide au solicitat ca alegerile să aibă loc la termen şi să nu existe această variantă a alegerilor comasate. S-a ţinut cont de toate aceste opţiuni şi, de asemenea, de încadrarea în prevederile legale, astfel încât să putem, să avem un calendar în conformitate cu prevederile legilor în vigoare”, a spus preşedintele PNL.

 

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 1 decembrie, de Ziua României.

NICOLAE CIUCĂ:

“1 decembrie este sărbătoarea noastră naţională, poate fi şi o sărbătoare a democraţiei în acelaşi timp”, a explicat Ciucă.

 

Distribuie articol

Citește și ...