S-au furat brazii plantați pe domeniul public. Primarul din Butimanu, revoltat: “Nu putem să progresăm așa! Ne tăiem singuri craca de sub picioare”

Situație revoltătoare în comuna Butimanu. Primarul liberal Gabriel Dragnea atrage atenția asupra distrugerii bunurilor din localitate și anunță măsuri drastice. Edilul a constatat că brazii plantați pe spațiul public au dispărut în mai multe zone.

Primarul este supărat și pe faptul că acțiunile de ecologizare din ultima perioadă au fost ignorate și anumite persoane aruncă în continuare gunoiul la întâmplare.

 

“Două proiecte am lansat în ultimul timp: locurile de joacă (prin luna decembrie) și înfrumusețare spații verzi (în primăvara), rezultatul DEZAMĂGIRE TOTALĂ!  În locurile de joacă nu se păstrează curățenia, sunt zile în care strângem și de două ori pe zi gunoaiele și am văzut că nu doar unii copii aruncă gunoaie pe jos, cât și adulții, ceea ce mi se pare de două ori mai rău. Bun, trecem peste iarnă, ajungem în primăvară, când am început cu elan să curățăm, să plantăm, să înfrumusețăm. Mi-am dorit foarte mult să fie și la noi în comună cât mai frumos. Ce să vezi? Impropriu spus ’’să vezi ’’, am ajuns să nu mai văd brazii din comună. Mai mulți cetățeni gospodari au scos brăduții din domeniul public și i-au folosit după bunul plac. Mă întreb, doriți să luați și gazonul? Nu putem să progresăm așa! Ne tăiem singuri craca de sub picioare! Dar nici eu nu pot rămane pasiv la toate acestea! Clar o să iau măsuri”, a transmis primarul Gabriel Dragnea.

Distribuie articol

Citește și ...