Semnificația sărbătorii de Rusalii este legată de pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor lui Iisus din Nazaret. Sărbătoarea Rusaliilor nu are o dată fixă, ci este celebrată în fiecare an, duminica, la 50 de zile după Înviere, de aceea, ea mai este cunoscută și sub denumirea de “Cincizecime”.
Potrivit tradiției, românii marchează sărbătoarea Rusaliilor aducând acasă ramuri sfințite de tei sau de nuc, la fel cum de Florii aduc de la biserică crenguțe de salcie. Acest ritual este menit să alunge spiritele rele din casă și să invite înăuntru binele și belșugul. Păstrând ceva din ritualurile străvechi, și la noi, în sâmbăta de Rusalii, cunoscută și ca “Moșii de vară”, sunt “pomeniți” morții, pentru sufletul cărora se împart farfurii cu mâncare.
De Rusalii se leagă și frumosul joc al călușarilor, despre care se crede că are puterea să alunge spiritele rele.
Și în Dâmbovița, duminică, 23 Iunie, comuna Uliești va îmbrăca haine de sarbatoare. Pe Stadionul Jugureni, va fi organizată o nouă ediție a evenimentului FESTIVALUL CĂLUȘULUI.
Dansul Călușarilor a fost considerat dintotdeauna un joc tămăduitor. Obiceiul este păstrat în anumite zone ale țării, printre care și Muntenia.