Săptămâna aceasta au fost încărcate cardurile de 250 de lei. Vezi cine a primit banii!

Săptămana aceasta s-a derulat alimentarea tichetelor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei pentru beneficiarii măsurii „Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”.

Încărcarea are loc etapizat: în prima parte a săptămânii aproximativ 1,6 milioane de beneficiari au  primit sprijinul pe carduri, urmând ca pentru aproximativ 1 milion de persoane să fie livrat sprijinul spre finalul săptămânii.  Concomitent au fost distribuite 90 de mii de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceștia prin Poșta Română.

Începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei. Tot din acest an, aceleași categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de 2 ori pe an, de pachete cu alimente.

 

Distribuie articol

Citește și ...