Creștin-ortodocșii îl sărbătoresc astăzi, pe 26 octombrie, pe Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sau Sfântul Dumitru, așa cum este cunoscut în popor. În noaptea de dinaintea sărbătorii, a fost organizat focul lui Sumedru, un eveniment unic al tradiției româneaști, vechi de sute de ani, care este păstrat cu sfințenie în mai multe zone ale țării. Înaintea sărbătorii Sfântului Dumitru, apărătorul păstorilor, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, s-au aprins focuri și tinerii s-au adunat în jurul acestora.
De această sărbătoare se leagă numeroase tradiții, dar și superstiții. De Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii. Totodată, se spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă. Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă. Tot astăzi, este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își pun cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culcă o oaie neagră, iarnă va fi bună, iar dacă se va culcă o oaie albă, iarnă va fi aspră.
Un număr de 269.352 de români îşi sărbătoresc onomastica pe 26 octombrie, la praznicul Sfântului Dimitrie, cel mai întâlnit fiind prenumele masculin Dumitru – aproape 219.000, conform datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne.