Scandal într-o stație peco din Aninoasa. Cinci bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Scandal într-o stație de alimentare cu carburant din Dâmbovița. În cursul serii de 11 august, în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că într-o stație de alimentare cu carburant, din localitatea Aninoasa, este un conflict între mai multe persoane.

 

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat 9 persoane care au fost conduse la sediul poliției pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. Nicio persoană nu a necesitat să fie transportată la spital pentru investigații medicale.

 

Față de 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, care ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

 

Cei cinci sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca astăzi, 13 august, să fie prezentați magistraților pentru dispunerea unui măsuri preventive.

Distribuie articol

Citește și ...