Senator Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița, despre rocada la guvernare: “Din punctul nostru de vedere, foarte important este să existe stabilitate, să existe continuitate în guvernare și echipa de negociere va discuta toate variantele posibile”

Senatorul Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița, a explicat pentru RFI Romania strategia de negociere a liberalilor pentru rocada la guvernare ce ar urma să aibă loc luna aceasta. Senatorul liberal a precizat că scopul principal este păstrarea stabilității, într-o perioadă în care România are nevoie de echilibru în zona politică.

Senator PNL Virgil GURAN:

”Se va porni, clar, de la protocolul semnat, dar în funcție de cum se vor înțelege, inclusiv cu UDMR-ul, se va ajunge la o formulă. Deci din punctul nostru de vedere, foarte important este să existe stabilitate, să existe continuitate în guvernare și echipa de negociere va discuta toate variantele posibile, în așa fel încât să nu se întâmple ceea ce spun cei din Opoziție, că ar exista discuții. Nu vor fi discuții, decât principiale, iar diplomația va învinge”.

Întrebat de reporterul rfi.ro despre poziția pe care ar urma să o ocupe în noul Guvern actualul premier Nicolae Ciucă, președintele PNL Dâmbovița a declarat că există două variante și că indiferent de alegerea făcută, “Nicolae Ciucă se gândește în primul rând la stabilitate națională”.

Senator PNL Virgil GURAN:

 “Există, după părerea mea, două variante: să vină președintele Senatului sau să rămână vicepremier. Din punctul meu de vedere, ar sprijini mult mai mult în acest moment în postura de vicepremier, ținând cont de experiența pe care a căpătat-o, ținând cont că el cunoaște foarte bine tot mersul guvernării, toate proiectele, ținând cont că poate să fie un adevărat sprijin pentru țară, pentru coaliție acolo. Dar asta depinde și de opțiunea lui (…) E printre puținii premieri pe care i-am văzut care au considerat că interesul țării sau țara este mai importantă decât ierarhia politică, decât ceea ce se întâmplă în viața politică. E adevărat acest lucru, nu ajută mai mult PNL, dar noi, sincer, ne gândim în primul rând, că de asta am și discutat orice problemă și am negociat orice problemă, chiar dacă din punct de vedere politic poate noi am pierdut, pentru a exista stabilitate în țară. Deci Nicolae Ciucă se gândește în primul rând la stabilitate națională„.

Distribuie articol

Citește și ...