Sfântul Ştefan, primul martir creștin, este sărbătorit astăzi, în a treia zi de Crăciun. Tradiții și obiceiuri!

 

 

În a treia zi de Crăciun este sărbătorit Sfântul Ștefan. Acest sfânt este marcat în calendar cu roșu. Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale.

 

De această zi sunt legate o serie de tradiții și superstiții.

 

În Muntenia, femeile prepară pâinicile lui Ștefan. Acestea se fac dintr-un aluat asemănător cu cel din care se face cozonacul. Sunt use cu miere de salcâm și coapte în forme rotunde. Acestea aduc aminte de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan.

 

Una dintre ele spune că cei care pun la loc de cinste icoana care îl înfățișează pe Sfântul Ștefan și se confruntă cu probleme de sănătate, au parte de alinare. În mediul rural, bătrânele satului împart pachete cu mâncare rămasă de la masa de Crăciun celor tineri.

 

Pentru sporul casei este bine să oferim drept cadouri icoane sfințite cu Sf. Ștefan. De asemenea, tradiția mai spune că pe parcursul întregii zile de 27 decembrie, este bine ca o candelă să stea aprinsă toată ziua. Aceasta va veghea asupra familiei și a casei.

 

Totuși, în această zi sunt și câteva lucruri interzise. Din bătrâni se spune că nu e bine să ne deplasăm în zone montane, nu e bine să ne certăm cu cei din jur. În ziua în care este sărbătorit Sfântul Ștefan nu se calcă, nu se face curățenie și nu se spală.

 

Peste 500.000 de români îşi serbează onomastica în această zi. În cazul bărbaţilor, cel mai des întâlnit prenume este Ştefan, iar cele mai multe femei care îl au ca patron spiritual pe Sf. Ştefan poartă prenumele Ştefania.

Distribuie articol

Citește și ...