Guvernul Ciucă a aprobat, printr-o hotărâre, Regulamentul – cadru în baza căruia se vor calcula majorările salariale aplicabile personalului din administrație implicat în derularea proiectelor finanțate din fonduri europene.
„Toate proiectele de succes susținute cu fonduri europene au în spate echipe care au lucrat mult și eficient, în fiecare etapă a proiectului, pentru a aduce rezultate. Doar cine își aduce cu adevărat aportul pentru schimbarea vieții comunității va beneficia de majorare. Actul normative stabilește criterii de performanță pentru ca oamenii să fie recompensați strict pe măsura aportului pe care îl aduc. Este un lucru firesc în mediul privat, acum este un lucru firesc și pentru oamenii competenți din administrație care gestionează fonduri europene”, a declarat ministrul PNL Marcel Boloș.
Conform Regulamentului – cadru, remunerațiile personalului implicat în proiecte finanțate din fonduri europene vor fi majorate proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect, după cum urmează:
- până la 20 ore se acordă o majorare salarială de 10%;
- între 21-40 ore se acordă o majorare salarială de 20%;
- între 41-60 ore se acordă o majorare salarială de 30%;
- între 61- 80 ore se acordă o majorare salarială de 40%;
- peste 80 ore se acordă o majorare salarială de 50%.
Indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență se majorează cu până la 50% în funcție de clasificarea UAT-urilor, numărul, tipul și valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar.
Astfel, conform noilor criterii, procentul de majorare de 15% până la 50% în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, precum şi ale primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale se va stabili în funcție de numărul proiectelor și de valoarea lor cumulată.
În cazul indemnizaţiilor lunare ale primarilor şi viceprimarilor de comune, valoarea cumulată a proiectelor în funcție de care sunt stabilite pragurile de creștere este mai mică decât cea aplicată în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, primarilor şi viceprimarilor de municipii și orașe.
Dacă 50% din valoarea cumulată a proiectelor aflate în implementare reprezintă proiecte care au ca obiect capacitatea administrativă a beneficiarului, atunci sporul primit se poate ridica la maxim 25%.