Pasionații de mașini istorice se vor putea bucura de o nouă paradă, luna aceasta. Retromobil Dâmbovița va organiza un nou eveniment săptămâna viitoare. Bătrânele doamne vor defila pe străzile municipiului, pentru a putea fi admirate de trecători.
„Sâmbăta viitoare, pe 22 Octombrie, la ora 10.00, are loc în Târgoviște Retro Parada Toamnei. În intervalul 10:30-14 vă așteptăm în număr cât mai mare la Complexul Muzeal Curtea Domnească unde se va desfășura expoziția automobilelor istorice”, au transmis organizatorii.
Cei pasionați pot profita de ocazie pentru a fotografia bijuteriile pe două roți și a le afla poveștile.