Sorana Cîrstea face senzaţie la turneul de tenis de la Miami! Sportiva din Târgovişte s-a calificat în semifinale după ce a trecut de Aryna Sabalenka (24 de ani, locul 2 WTA), scor 6-4, 6-4. După succesul de aseară, Cîrstea a primit 390 de puncte în clasamentul WTA şi a urcat pe locul 41 în clasament, cu 1478 de puncte. Dacă va câştiga trofeul, românca va strânge 1828 de puncte, urcând pe locul 20, peste Simona Halep (locul 28).
Pentru accederea în semifinalele competiţiei, Sorana Cîrstea va primi 352.000 de dolari. Dacă va ajunge în finală, va primi 662.000 de dolari, iar dacă va câştiga turneul va încasa un cec în valoare de 1.262.000 de dolari. Succesul de aseară este cel mai important din carieră pentru sportiva din Târgovişte, Sabalenka ocupând locul 2 în clasamentul WTA. Sorana va juca in semifinale cu invingatoarea dintre Kvitova si Alexandrova.