Taxa de habitat pentru firmele din Dâmbovița…dubla a doua. Modificări „din pix”, în continuare semne de întrebare.

A trecut aproape o lună de la momentul în care conducerea PSD a ADI Management Integrat al Deșeurilor Dâmbovița anunța, sub presiunea societății civile și a unor reacții ale partidelor politice care s-au opus SUPRATAXĂRII, că vor fi făcute modificări în hotărârea privind taxa de habitat pentru agenții economici dâmbovițeni.

 

Sume ireale ar fi urmat să achite firmele din Dâmbovița pentru gunoi, în baza unor calcule făcute „din pix”, dar care ascundeau nereguli în managementul ADI Deșeuri.

Toate au ieșit la iveală, agenții economici și-au manifestat nemulțumirea, au apărut semne de întrebare, au fost prezentate datoriile și „gaura neagra” din jurul ADI Deșeuri, iar reprezentanții PNL Dâmbovița, partid ai cărui primari în funcție, consilieri locali și județeni s-au opus SUPRATAXĂRII firmelor, au demarat o campanie de informare cu pliante, mesaje online și o petiție.

 

Acum, ADI Management Integrat al Deșeurilor a anunțat marea schimbare…în fapt, modificări din pix asupra sumelor aferente pentru agenții economici. Practic, tot primăriile vor fi responsabile de colectarea taxei de gunoi, se păstrează declarațiile de impunere, TVA tot nu va putea fi recuperat, dar a apărut o plafonare…la 15.000 de lei/lună.

Capitolul V. Modul de plata a taxei de salubrizare de catre utilizatorii noncasnici Art. 7 (1) Taxa de salubrizare va fi incasata prin Serviciul de taxe si impozite din cadrul Unitatilor administrativ – teritoriale, de la utilizatorii noncasnici beneficiari ai serviciului de salubrizare, generatori de deseuri pe teritoriul judetului Dambovita. 

(2) Taxa de salubrizare se poate achita fie in numerar la casieria Unitatii administrativ-teritoriale pe raza careia se afla sediul/punctul de lucru, fie prin ordin de plata sau prin Sistemul national electronic de plata online a taxelor si impozitelor. Taxa se considera platita la data depunerii in banca a ordinului de plata (data vizei bancii) sau data platii on-line.

 

Modificări au apărut în privința scutirilor aplicabile pentru PFA sau II/IF, dar nu este încă totul clar și exista în continuare situații care ridică semne de întrebare.

 

Într-un exercițiu mai mult de imagine decât de transparență, ADI Deșeuri a anunțat vineri, pe pagina de socializare a asociației că, până pe 22.02.2024, la adresa de e-mail secretariat@adideseuridb.ro așteaptă noi propuneri și observații, acestea urmând a fi supuse votului membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.

Iată ce taxe au fost gândite pentru firmele din Dâmbovița, dubla a doua:

https://adideseuridb.ro/public/upload/realisations/metodologie-non-casnici-2024-520.pdf

 

Distribuie articol

Citește și ...