Vaccin și mască, în noul an școlar. Vezi ce se va întâmpla în școli!

Noul an școlar bate la ușă, iar în contextul evoluției numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 din această perioadă, părinții se întreabă în ce condiții vor învăța elevii și preșcolarii. Deși nu a fost transmisă încă procedura oficială, ministrul Sănătății a făcut câteva precizări, la un post de televiziune național.

Mai exact:

-elevii nu vor fi nevoiți să facă teste pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 la începutul viitorului an şcolar

-un copil depistat în cursul anului școlar cu infecția Sars-COV-2 va sta  cinci zile la domiciliu, în izolare

-masca va fi recomandată, nu va fi impusă

-avizul epidemiologic nu va fi necesar

-pentru a evita situații critice determinate de infecții concomitent cu virusul Sars-Cov-2 și cel gripal, România a achiziționat deja 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal ce va fi disponibil mai devreme decât anul trecut

 

În ultimele 24 de ore, au fost raportate aproape 3.700 de cazuri noi COVID-19 şi 20 de decese

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.650 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 313 mai puține față de ziua anterioară. 709 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.049, cu 102 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 251 persoane, cu 3 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 251 pacienți internați la ATI, 209 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 357 sunt minori, 355 fiind internați în secții.

Distribuie articol

Citește și ...