Vaccinul gripal este recomandat să fie administrat începând cu jumătatea lunii septembrie. De asemenea, se poate administra pe tot parcusul sezonului toamnă/iarnă și al sezonului gripal. Vaccinul poate fi eficient abia la 2 săptămâni de la vaccinare, procesul de formare al anticorpilor fiind unul de durată.
Beatrice Speteanu, farmacist şi membru AFTAP, Asociaţia Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor a explicat că vaccinurile gripale au ajuns deja în farmacii, în două variante care conţin tulpinile aflate anul acesta în circulaţie, conform news.ro.
Nu este disponibil însă vaccinul gripal intranazal pentru copii, ci numai varianta injectabilă.
Vaxigrip are preţ impus de 68 de lei, influvac, preţ impus, 64,48 lei. Fluenzul ( vaccinul intranazal pentru copii) va fi mai scump, aproximativ 124 de lei, dar fiind pentru copii majoritatea îl vor lua în regim compensat 100%.
Vaccinul antigripal este gratuit în România pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 18 ani, gravidele, persoanele care au vârsta de peste 45 de ani şi suferă de diferite boli cronice. Vaccinul antigripal mai este gratuit şi pentru persoanele de peste 65 de ani, chiar dacă nu au afecţiuni medicale. În cazul celor cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani, vaccinul este compensat 50%.
Persoanele care plătesc integral vaccinul îl pot achiziționa și pot face vaccinarea direct într-una din farmaciile autorizate în acest sens, în timp ce persoanele care beneficiază de vaccin compensat în proporție de 50% sau 100% trebuie să ridice mai întâi rețeta de la medic, apoi să se prezinte cu ea la farmacie.