Valentin Mihalache, primar Dărmănești: “Substația de ambulanță funcționează 24/24 h. Îmi doresc să aducem și o substație de pompieri în comună, sunt în discuții cu cei din conducerea ISU Dâmbovița”.

Substația de ambulanță funcționează 24/24 h.

Este amplasată în spațiul pus la dispoziție de Primăria Dărmănești, în clădirea ce cuprinde două camere, grup sanitar, loc de luat masa, cameră tehnicã, hol, depozit şi garaj. Pentru localnici este un real ajutor să aibă de acum personal medical în apropiere pentru acordarea primului ajutor. Primarul liberal Valentin Mihalache ia în calcul să aducă în comună și o substație de pompieri.

Valentin Mihalache, primar Dărmănești:

“O realizare majoră a fost această dotare a localității cu salvare, această substație care funcționează 24/24 h. Oamenii sunt foarte mulțumiți pentru că această ambulanță în 30 secunde, în 15 secunde sau 1 minut ajunge la ei la poartă atunci când este nevoie. Este utilă și pentru cazuri din localitățile învecinate sau cei care tranzitează comuna Dărmănești. Mulțumesc conducerii SAJ Dâmbovița pentru că a fost de acord cu inițiativa mea. Această investiție a fost realizată din bani de la bugetul local și îmi doresc să aducem și o substație de pompieri în comună, sunt în discuții cu cei din conducerea ISU Dâmbovița. astfel să putem interveni mai rapid la evenimentele neplăcute care ne pasc inevitabil”.

 

Distribuie articol

Citește și ...