Vin banii? Ministrul Proiectelor Europene a făcut bilanțul jaloanelor PNRR

Ministrul liberal al Investițiilor și Proiectelor Europene a făcut bilanțul jaloanelor pe care România trebuia să le atingă până la finalul lunii martie. Este vrorba despre cele 24 de jaloane asumate de țara noastră pentru a putea înainta către Comisia Europeană cereri de plată pentru banii din Planul Naţional de Redresare și Reziliență.

Dan Vîlceanu: “în ceea ce privește jaloanele şi ţintele pe care le avem pentru luna martie, lucrurile arată bine. Dintr-un total de 24 de jaloane, au fost închise 11 până astăzi ( n.r.30 martie). Astăzi, în şedinţa de guvern, au mai fost închise încă 5 şi rămân 6 să fie închise mâine (n.r. 31 martie). Sunt acte care nu necesită întâlniri ale Guvernului, sunt strict proceduri interne în anumite ministere, rămânând ca două să fie închise în următoarele două săptămâni. Mă refer la jaloanele de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, unde, așa cum știți, există câteva chestiuni sensibile în zona de cloud guvernamental, lucru care necesită o comunicare mult mai aplicată cu Comisia Europeană, astfel încât să nu ne apucăm să facem demersuri care după aceea să fie neagreate cu Comisia. Astăzi a fost adoptat în ședința de guvern bugetul pentru Agenția Fondului de Mediu. În acest buget este inclus și acel program, „Prima conectare” și jalonul la această chestiune se referă. la programul „Prima conectare”. Pe valul renovării avem mai multe jaloane. La Ministerul Dezvoltării se referă la ghidurile care au fost deja publicate în Monitorul Oficial de către Ministerul Dezvoltării, jaloanele fiind toate închise. De asemenea, la energie va fi lansat mâine apelul de proiecte privind producția de energie din surse regenerabile”, a declarat ministrul liberal în cadrul unei conferințe de presă.

Declarația integrală:

YouTube video

Există două jaloane de la Ministerul Cercetării, Inovației și Digitalizării care vor fi închise în următoarele două săptămâni și pentru care ministrul a explicat faptul că nu există consecințe pentru depășirea termenului, pentru că aceste jaloane se referă la cererea de plată care va fi depusă în octombrie.

Distribuie articol

Citește și ...