Viol în Dâmbovița. Un individ de 17 ani a intrat în casă peste o tânără de 19 ani. A violat-o și i-a furat banii.

Caz înfiorător în Dâmbovița! O tânără de 19 ani a fost violată de un individ de 17 ani. A intrat peste ea în casă, a amenințat-o, a violat-o și a furat și suma de 200 de euro din casă.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 19 ani, ar fi fost violată. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în localitatea Românești, unde, din primele cercetări efectuate, au stabilit faptul că, în timpul nopții, o persoană, de 17 ani, ar fi pătruns în locuință, unde, prin atribuirea de amenințări, ar fi determinat victima să întrețină relații sexuale.

Ulterior, bănuitul ar fi sustras 200 de euro.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, astăzi, să fie prezentat magistraților cu propuneri corespunzătoare.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată.

 

Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie articol

Citește și ...