Vlad Drugă, unul dintre candidații PNL Dâmbovița pentru Camera Deputaților, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, și-a prezentat intențiile cu care va porni în acesr demers. Din anul 2020, Vlad Drugă ocupă funcția de comisar șef al Gărzii de Mediu Dâmbovița, iar anterior a fost antreprenor în industria ospitalității. Economist de profesie, este masterand în Geopolitică și Relații Economice Internaționale, Administrarea Afacerilor Turistice și Sisteme de Control și Evaluare a Calității Mediului.
„Numele meu este Vlad Drugă, am 38 de ani și sunt găeștean. Sunt căsătorit și tatăl a două fetițe minunate. Candidez din partea Partidului Național Liberal Dâmbovița pe listele pentru Camera Deputaților.
Este o onoare că echipa PNL mi-a acordat încrederea și responsabilitatea de a-mi asuma un rol politic foarte important: acela de a transforma în realitate proiectele dâmbovițenilor.
Merg în Parlamentul României pentru că a venit momentul să mă implic la un alt nivel și să duc, în cel mai înalt for de conducere al țării, vocea dâmbovițenilor.
Ca soț și tată, îmi doresc să trăiesc într-o Românie în care să pot contribui activ la dezvoltarea societății noastre. Sunt total dedicat acestui nou proiect, care, în viziunea mea, înseamnă asumare, integritate și responsabilitate.
Cred că dâmbovițenii au nevoie de lideri politici hotărâți, care provin din acest județ și cunosc profund problemele cu care ne confruntăm.
În activitatea mea profesională, am fost dintotdeauna riguros și mi-am asumat responsabilitățile. Vreau să vă câștig încrederea și susținerea, și să vă demonstrez că politica se poate face și altfel”, a transmis candidatul PNL Dâmbovița pentru Camera Deputaților.