Vom avea 62 de trenuri noi în România
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor – Material rulant sustenabil prin achiziția a 62 rame electrice regionale RE-R”. Primul tren ar urma să ajungă în țară în această vară.
Obiectivul principal al proiectului îl constituie sprijinirea utilizării tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon în transportul feroviar, prin îmbunătățirea transferului modal, care va asigura reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din transport. Valoarea totală a proiectului este de 2,77 miliarde de lei (echivalent a 561,3 milioane de euro), astfel: 2,32 miliarde de lei (echivalent 470 milioane de euro) – valoare eligibilă asigurată din Fondul pentru modernizare și 450 milioane de lei (echivalent a 91 milioane de euro) – bugetul propriu al beneficiarului, sumă provenită de la Bugetul de Stat.
Rutele pe care vor circula aceste trenuri sunt:
- București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani;
- Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița;
- București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiorii, București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești.