Astăzi, în cadrul unei operațiuni de amploare, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Poliția Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 40 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, trafic de droguri, pornografie infantilă și criminalitate informatică.
În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, vor fi puse în executare peste 230 de mandate de percheziție domiciliară și 223 mandate de aducere.
Perchezițiile care vor fi efectuate au scopul obținerii de probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în săvârșirea de infracțiuni asociate criminalității organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
În anul 2024, în care DIICOT marchează 20 de ani de activitate, campania începută acum șase ani sub denumirea generică „ Ziua Z”, reiterează angajamentul ferm al instituției noastre în prevenirea și combaterea formelor grave de criminalitate.
În acest sens, menționăm că între 1 ianuarie – 3 aprilie 2024, au fost întocmite 544 de rechizitorii și au fost încheiate 103 acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiind trimiși în fața instanței 1186 inculpați, dintre care 489 în stare de arest preventiv.